Criza aceasta a gunoaielor neridicate din Baia Mare face ca orașul să arate din ce în ce mai rău. A fost nevoie de doar două zile pentru ca tomberoanele și spațiul de pe lângă ele să se umple de mizerii, gunoaie care în anumite zone din oraș au ajuns până în stradă. Oamenii vin, aruncă gunoaiele unde apucă, că oricum nu mai e loc în pubele și merg mai departe.
Un mare noroc este că avem iarnă, că dacă era vară mirosurile pestilențiale erau greu de suportat. În tot acest timp, autoritățile spun că sunt căutate soluții. De altfel, liderul administrației județene, Ionel Bogdan, spune că azi va fi făcută o conferință de presă pe tema gunoaielor din Baia Mare. Azi am aflat că Primăria ar fi făcut către Drusal o mică plată, puțin peste 1 milion de lei (dar datorează societății mult mai mult). Iar cei de la Târgu Mureș sunt la un pas să nu mai primească gunoaiele aduse din tot județul. Și atunci problema va fi mult, mult mai gravă. Vom avea un Maramureș mizerbail la propriu.
Până atunci fotografiile făcute azi vorbesc de la sine
Dragoș HOJDA