- Publicitate -
Ad imageAd image

Cîţu: Mi se pare o lipsă de efort să spui că nu poţi să creşti veniturile în 2022 şi ai nevoie de taxe

Ad imageAd image

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a reiterat, joi, că PNL nu susţine creşterea taxelor sau introducerea unora noi, adăugând că i se pare „o lipsă de efort” să se spună că nu se pot creşte veniturile bugetare anul viitor, informează AGERPRES.

„PNL spune foarte clar că nu susţine creşteri de taxe sau să introducă alte taxe noi. Aceasta este poziţia noastră acum, nu are o limită în timp. Este poziţia pe care o avem noi, PNL. Am arătat că, după ce am scos taxele şi supra-accizele introduse în 2017 – 2019, am reuşit să încasăm mai mulţi bani la buget. Deci, se poate, asta într-o perioadă în care economia globală trecea prin cea mai mare criză din ultima 100 de ani. Mi se pare o lipsă de efort să spui că nu poţi să creşti veniturile în 2022 când nu mai ai nici criză economică globală, când nu mai ai nimic şi ai nevoie de taxe”, a declarat Cîţu, la Senat, întrebat dacă garantează că nicio taxă nu va fi introdusă nici după primele şase luni din anul viitor.

El a arătat că deficitul bugetar trebuie să rămână cel agreat cu Comisia Europeană, pentru că România este în procedură de deficit excesiv.

„Deocamdată nu avem un schelet al bugetului, nu prea avem pe ce să avem divergenţe. Cu toţii suntem de acord că deficitul bugetar trebuie să rămână cel pe care l-am discutat şi agreat cu Comisia Europeană, pentru că România este în procedură de deficit excesiv, de 5,84 pe cash, 6,2 pe ESA, de aici pornim cu indicatorii. E adevărat că pentru anul viitor se estimează o dinamică economică în scădere, nu-mi dau seama de unde. Eu cred că, dacă s-ar menţine aceeaşi paradigmă de a aloca mai mulţi bani investiţiilor decât altor cheltuieli, am putea şi anul viitor să avem o creştere economică de 7%. Am văzut că este în jur de 4,5 pentru anul viitor, după ce venim anul acesta la trei trimestre de 8%, hai să zicem că terminăm anul cu 7%, dar am reuşit această rată de creştere economică în 2021 pentru că am investit. Dacă nu mai alocăm bani pentru investiţii, s-ar putea să avem o scădere. Repet, dacă vrem să avem iarăşi o creştere economică de 7% anul viitor, trebuie să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii în 2022”, a afirmat preşedintele PNL.

Potrivit acestuia, nu există riscul ca majorările pentru pensii şi alocaţii să nu fie aplicate de la începutul anul viitor.

„Banii vor fi plătiţi imediat. În momentul în care am discutat ce paşi am agreat, lucrurile nu se mai schimbă. Banii vin de la buget. În momentul în care am agreat, am discutat, este clar că există şi o sursă de finanţare pentru ceea ce am discutat şi aici este treaba Ministerului Finanţelor”, a explicat Flroin Cîţu.

El a menţionat, totodată, că nu este de acord cu plata unor contribuţii pentru toate formele de venit.

„Aici nu este nicio problemă – venitul trebuie impozitat. Ceea ce nu sunt de acord este să plăteşti contribuţie pentru toate formele de venit. Asta mi se pare o nebunie, pentru că la chirie nu văd sensul să plăteşti contribuţie şi aşa mai departe. (…) Veniturile trebuie impozitate, dar nu în forma pe care o prezentaţi dumneavoastră, pe gospodărie, trebuie să ne uităm la ce formă avem – venituri din drepturi de autor, venituri pe care le ai dacă ai două-trei joburi trebuie impozitate”, a afirmat preşedintele PNL.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu