- Publicitate -
Ad imageAd image

INEDIT – Lucruri pe care nu le știai despre Moș Nicolae

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Știm cu toții că Moș Nicolae este așteptat cel mai mult de către copilași, care își pregătesc ghetuțele în care, dacă au fost cumiți, vor primi cadouri, iar cei mai puțin cuminți o nuielușă. Însă tot de Moș Nicolae există obiceiul de a pune crenguțe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori până la Anul Nou. Se mai spune că iarna începe de fapt odată cu Moș Nicolae.

„Sfântul Nicolae este considerat cel mai iubit sfânt. Începând cu Sfântul Andrei sfinții noștri devin bătrâni și începem să îi numim moși, Moș Nicolae și urmează Moș Crăciun. Copiii sunt cei mai nerăbdători și îl așteaptă pentru darurile care vor veni. În satul tradițional numai Moș Nicolae aducea daruri și nu erau dulciuri, cum este acum, ci erau hăinuțele de iarnă. Moș Crăciun l-a cam detronat pe Moș Nicolae. Moș Nicolae a fost episcop, a trăit în secolul IV, într-o localitate de pe teritoriul Turciei de azi. A fost închis pe vremea lui Domițian și Maximilian, care nu suportau creștinii, dar apoi a fost eliberat.

A participat la Conciliul de la Niceea, și știm că moșul aduce și o nuielușă pentru cei neascultători. Se spune că la acest conciliu a dat cuiva o palmă. Obiceiul de a da cadouri vine de la faptul că Moș Nicolae a ajutat foarte multă lume. Cea mai cunoscută poveste este cea a celor trei surori, care proveneau dintr-o familie atât de săracă încât tatăl lor a decis că le va vinde mai târziu. Sfântul Nicolae a auzit acest lucru și atunci când a venit timpul fetei celei mari a aruncat în camera fetei o pungă cu galbeni, iar fata a putut să se căsătorească. La fel a făcut cu a doua fată, iar la cea mai mică tatăl fetelor a vrut să vadă cine este binefăcătorul care îl ajută să nu își vândă fetele. Sfântul Nicolae s-a urcat atunci pe casă și a dat drumul pungii cu galbeni prin horn, iar aceasta a căzut într-o șosetă pusă la uscat, de aici tradiția aceasta cu șoseta pentru cadouri pe care o vedem prin filme”, ne spune etnologul Janeta Ciocan.

Mai multe în videoul de mai jos

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu