- Publicitate -
Ad imageAd image

ANCHETĂ ÎN DESFĂȘURARE- Probleme la o grădiniță din Baia Mare

Ad imageAd image

Un număr de patru copii de la o grădiniță din Baia Mare (Grădinița Step by Step) au ajuns în secția de Urgențe a spitalului, acuzând probleme digestive. Niciunul dintre copii nu a rămas internat, potrivit declarațiilor făcute, pentru ziarmm.ro, de către directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș, dr. Rareș Pop, însă DSP Maramureș a demarat o anchetă în acest sens.

„Am avut un număr de patru copii care s-au prezentat la Urgențe cu fenomene digestive. Ancheta este în plină desfășurare, s-au luat probe de sanitație, au fost și cei de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, s-au prelevat probe și dacă va trebui vom lua probe inclusiv de la angajați„, a spus dr. Rareș Pop.

Am cerut un punct de vedere și Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Cei de la Grădinița Step by Step au precizat, pentru ziarmm.ro, că nu doresc să facă niciun fel de declarații până nu se finalizează ancheta demarată la această unitate de învățământ din Baia Mare.

ACTUALIZARE

„Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a demarat verificarea aspectelor semnalate cu privire la cazurile de îmbolnăvire a unor copii de la Grădinița cu Program Prelungit „Step by step” Baia Mare. Direcția de Sănătate Publică Maramureșface investigațiile din perspectiva domeniului său de activitate. Direcția Sanitar-Veterinarăși pentru Siguranța Alimentelor Maramureș a făcut propriile verificări, în data de 24 noiembrie, constatând că blocul alimentar este conform”, au precizat cei de la ISJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu