Femeie de 76 de ani din Maramureș, cuprinsă de foc după ce a încercat să-l aprindă cu benzină

Ad imageAd image

Joi, 18 noiembrie, polițiștii din Șomcuta Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în satul Berchezoaia s-a produs o autoaccidentare.

”La fața locului, polițiștii au constatat faptul că victima, o femeie de 76 de ani ar fi încercat să aprindă focul la centrala de lemne, folosind benzină, moment în care, i-au luat foc hainele de pe ea suferind arsuri grave pe toată suprafața corporală.

Victima a fost transportată la spital cu ambulanța, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiuni de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu