Vești bune pentru șoferii din Maramureș care au drumuri înspre Satu Mare. UAT Județul Satu Mare în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) , beneficiar și lider de parteneriat, are calitatea de Partener 2 în cadrul proiectului ”Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană (reședințe de județ), regenerare urbană (reședințe de județ) și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură (3D)”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020, în baza Contractului de finanțare nr. 1.1.150/01.11.2021, Cod SMIS 2014+ 143478.
Autoritățile din Satu Mare spun că scopul proiectului amintit mai sus este „acela de a elabora documentația tehnico–economică necesară proiectelor de investiții în domeniul/domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/sau drumuri de legătură, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic, ce urmează a fi depuse spre finanțare în perioada de programare 2021-2027”.
„UAT Județul Satu Mare pregătește în acest scop documentația tehnico-economică pentru ”Modernizarea drumului județean DJ 193 Satu Mare – Borlești – Limita de județ Maramureș, km 1+300 – 41+300”. Perioada de implementare a proiectului este până la data de 31/07/2022. Valoarea totală a proiectului este de 26.471.546,99 lei din care valoarea bugetului aferent Județului Satu Mare este de 1.400.000,00 lei”, anunță CJ Satu Mare.
FOTO CJ Satu Mare/facebook
Dragoș HOJDA