Guvernul eston a convocat miercuri 1.700 de rezervişti pentru un exerciţiu militar neanunţat, care va include instalarea unui gard de sârmă ghimpată de-a lungul a 40 de km de graniţă cu Rusia, în contextul intensificării crizei migranţilor în Belarus, transmite Reuters, informează AGERPRES.
Uniunea Europeană a acuzat Belarusul că transportă mii de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa şi îi împinge să treacă frontiera în Polonia, Lituania şi Letonia, state membre ale UE şi NATO, ca răzbunare pentru sancţiunile ce i-au fost impuse.
Minskul dezminte că alimentează deliberat această criză.
Vecinii din UE ai Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, au avertizat că actuala criză ar putea duce la o confruntare militară, au decretat stare de urgenţă şi au desfăşurat militari la graniţe.
Estonia are o situaţie geopolitică similară cu cele ale Lituaniei şi Letoniei, dar nu şi frontieră cu Belarus.
Exerciţiul, programat să dureze până la 25 noiembrie, a fost convocat pentru a testa capacitatea de reacţie rapidă a lanţului naţional de comandă, a indicat guvernul eston.
Rezerviştii vor ajuta la instalarea unui gard de sârmă ghimpată de 40 km la graniţa cu Rusia, în locurile unde riscurile de trecere frauduloasă sunt cele mai mari, potrivit unui comunicat al poliţiei şi pazei de frontieră.
‘Ceea ce se întâmplă în Polonia, Lituania şi Letonia face necesară şi întărirea infrastructurii de frontieră în Estonia’, a subliniat şeful acestui structuri, Elmar Vaher.