Conform situației făcute publice de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, azi, 8 noiembrie, avem 50 de unități de învățământ unde elevii au început școala online din cauză că a lor școală nu a atins acel prag de vaccinare de 60% stabilit de autoritățile de la nivel central. Din cele 50 de unități de învățământ, 10 sunt grădinițe. Conform ISJ Maramureș avem 65,19% procent vaccinare personal din unitățile de învățământ din Maramureș.
Tot de la ISJ Maramureș am aflat că avem o grădiniță în județ unde nu s-a vaccinat nimeni. Este vorba despre Grădinița „Ana” din Săpânța, unde niciun angajat nu este vaccinat. În acest caz vorbim despre o gradiniță particulară, înființată în luna septembrie a anului 2007. Celelalte grădinițe din județ care rămân închise din cauza ratei de vaccinare sunt Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 10 Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step” Baia Mare, Grădinița „David” Moisei, Grădinița „Genesis” Săsar, Grădinița cu Program Normal „Tudor” Sighet, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Sighet și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Sighet.
Am încercat să luăm un punct de vedere de la conducerea acestei gradinițe, însă nu am reușit.
FOTO Gradinita Ana Sapanta/facebook
Dragoș HOJDA