La Moisei se lucrează din plin peste tot. Potrivit declarațiilor făcute de către primarul Grigore Tomoiagă, se lucrează simultan la lucrări de refacere a drumurilor, ziduri de sprijin, canalizări pluviale, pietruiri și asfaltări de străzi.
„Un alt șantier în desfășurare este pe Izvorul Negru, unde se efectuează lucrări de construcții de ziduri de sprijin. Facem un apel la înțelegerea locuitorilor din aceste zone, în special a celor cu autoturisme, căruțe, etc. În aceste zile se lucrează intens la drumuri și vor fi perioade în care accesul va fi restricționat sau interzis”, spune primarul Grigore Tomoiagă.
Moiseienii trebuie să șie că drumul de pe Valea Secăturii, inclusiv canalizarea, sunt cuprinse în proiectul transfrontalier realizat în parteneriat cu Primăria Apșa de Mijloc din Ucraina, urmand a fi finalizat până în luna aprilie a anului viitor.
Sunt și alte lucrări avute în vedere a se realiza la Moisei. Se depun proiecte, totul pentru a face viața moiseienilor cat mai ușoară. Se ridică pensiuni peste tot, semn că oamenii au înțeles că turismul poate aduce venituri în casă dacă este făcut așa cum trebuie.
Dragoș HOJDA