Nu este necesară prezentarea certificatului verde la Tribunalul Maramureș și la sediile judecătoriilor arondate

Ad imageAd image

Din data de 25 octombrie, accesul în sediile Tribunalului Maramureș și ale judecătoriilor arondate se va realiza cu respectarea regulilor stabilite anterior, nefiind necesară prezentarea certificatului digital privind Covid-19, se arată într-un comunicat al instituției.

REGULI DE ACCES

Masca de protecție
– purtați masca de protecţie pe întreaga durată a staționării în sediile instanţei;

Dezinfectare
– dezinfectați-vă mâinile la punctul de acces și respectați normele de igienă;

Distanța socială
– păstrați distanța de cel puțin 1,5 m față de cei din jur;

Temperatura corporală, tuse, dificultăți de respirație
– la punctul de acces se verifică temperatura corporală;
– dacă prezentați temperatură peste 38°C, tuse și dificultăţi de respiraţie, nu vi se permite accesul în instanță și sunteți îndrumat spre medicul de familie;
– se asigură informarea de îndată a completului de judecată/compartimentului cu privire la situația dumneavoastră, pentru respectarea drepturilor procedurale;

Persoane carantinate/diagnosticate cu COVID-19 în ultimele 14 zile
– dacă sunteți în carantină sau ați fost diagnosticat cu Covid-19 în ultimele 14 zile, accesul în instanță vă este categoric interzis;
– notificați în scris completul de judecată cu privire la situația intervenită și solicitați amânarea soluționării cauzei pentru motive medicale;

Staționare în sediul instanței ulterior finalizării procedurilor
– nu staţionați în sediul instanţei ulterior finalizării procedurilor judiciare/chestiunilor administrative;

REGULI SPECIALE

Justițiabili
– accesul justițiabililor se realizează în funcţie de intervalele orare stabilite pentru soluţionarea cauzelor (cu 15 minute înainte de ora fixată), sau de programul de lucru cu publicul;

Avocați/consilier juridici/procurori/experți/practicieni
– acces permis în timpul programului, pentru desfăşurarea activităţilor specifice;

Mass-media
– acces permis în timpul programului;

Catering
– accesul este permis exclusiv în zona punctului de acces;

Recomandări utilizare mijloace electronice de informare și comunicare
– depuneți înscrisurile la dosar prin e-mail/fax, urmând ca originalul acestora să fie transmis prin poștă, dacă va fi solicitat;
– formulați o solicitare de comunicare a actelor de procedură prin mijloace electronice;
– transmiteți cererile/solicitările vizând cauzele aflate pe rol anterior termenului de judecată stabilit;
– studiați dosarul online, prin intermediul aplicaţiei Info Dosar de pe site-ul Curții de Apel Cluj;
-consultați listele de ședință de pe site-ul Tribunalului Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu