Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea din judeţul Satu Mare au descoperit un autoturism marca Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei , care figurează ca fiind furat din Germania. La volanul mașinii se afla un clujean de 23 de ani, care s-a prezentat la Petea pentru efectuarea formalităților de frontieră.
Mașina condusă de clujean era înmatriculată în Germania, an de fabricaţie 2014. Potrivit Poliției de Frontieră Romane, la controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat figurează ca fiind furat din Germania.
„Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, anunță autoritățile.
Dragoș HOJDA