Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un TIR încărcat cu piese auto, 3.350 de kilograme de tutun neprelucrat, pentru care nu existau documente legale, marfa, fiind ascunsă în mai multe cutii din carton. Tutunul a fost ridicat de către autorități în vederea continuării cercetărilor.
Camionul în care a fost depistat tutunul era condus de un leton de 51 de ani, iar conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta piese auto din Bulgaria pentru o societate din Ungaria, precum și 9 paleți cu semințe de susan, destinați Letoniei.
„Cu ocazia controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit că în compartimentul pentru marfă, în interiorul paleților, se aflau de fapt 25 de cutii din carton, în care era ascunsă o cantitate considerabilă de tutun neprelucrat.
S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând cantitatea de 3.350 kilograme de tutun neprelucrat, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 201.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, față de cetățeanul leton se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale”, precizează Poliția de Frontieră Romană.
Dragoș HOJDA