De maine, 25 octombrie, intră în vigoare o serie de restricții mult mai drastice, autoritățile fiind decise astfel să țină sub control acest val 4 al pandemiei. Așadar, de maine elevii intră pentru două săptămani în vacanță, magazinele se închid la ora 21.00, noaptea nu avem voie să circulăm decat dacă am trecut prin boală, suntem vaccinați sau trebuie să mergem la serviciu.
Din 25 octombrie se restricționează activitățile în sălile de sport, locuri de joacă, restaurante, baruri, nu se vor mai face nunți, botezuri sau mese festive. Toate aceste restricții vor fi valabile pănă către finalul lunii noiembrie. Tot de maine în mall-uri nu mai poți intra dacă nu ești vaccinat. La fel și în instituțiile statului. Important de menționat este că masca este obligatorie de maine peste tot.
De maine sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, respectiv nu vor mai putea fi ținute în urmaătoarele 30 de zile nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea. Tot interzis au și întrunirile culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise. Ar mai fi de menționat poate faptul că accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în biserici, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară.
Dragoș HOJDA