- Publicitate -
Ad imageAd image

PNL vine cu măsuri în sprijinul românilor pentru plata facturilor în această iarnă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Partidul Național Liberal a făcut ce a promis, venind în sprijinul  românilor cu măsuri concrete care îi ajută să treacă mai ușor peste iarnă. Peste 6 milioane de gospodării vor beneficia de aceste măsuri, adică peste 15 milioane de cetățeni. Senatorii PNL au votat săptămâna trecută soluțiile prevăzute în Legea de aprobare a OUG 118/2021, pentru rezolvarea problemei facturilor la energie.

,,Am adoptat trei tipuri de soluții și toate trei vor fi implementate: plafonarea prețurilor la energie, compensarea unei părți din factură și amânarea plății facturilor pentru cei care nu pot să plătească. Sunt măsuri concrete, care oferă un ajutor real pentru toți cetățenii,, a declarat senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș. Legea va ajunge săptămâna viitoare la Camera Deputaților, unde este prevăzută de asemenea o procedură de urgență pentru ca măsurile, care vin în sprijinul românilor, să poată intra în vigoare la 1 noiembrie 2021.

,,În mod concret,discutăm de plafonarea prețurilor – 1 leu kilowatt oră la curent electric și 0,37 lei kilowatt oră la energie electrică,compensarea parțială a facturilor – maximum 29 de lei pe lună pentru factura de curent electric și maximum 33% pentru factura la gaze, precum și de amânări la plată pentru consumatorii vulnerabili. În acest ultim caz, consumatorul vulnerabil trebuie să facă cerere și primește amânare la plată pentru o perioadă de la 1 la 6 luni pentru facturile la energie electrică și gaze naturale. Suntem responsabili și venim cu măsuri concrete care ajută și cetățenii și economia,,, a explicat deputatul PNL Călin Bota măsurile de care vor beneficia românii pentru plata facturilor în această iarnă.

De sprijin vor beneficia de asemenea și IMM-urile, pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale. ,,În fața valului de creșteri al prețului la energie și gaze naturale,  e important să venim și în sprijinul IMM-urilor. Conform legii adoptate deja în Senat, la propunerea Guvernului, acestea vor beneficia de o cotă redusă a TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienții finali, exceptarea de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înalta eficienta, accizei, în cazul energiei electrice, precum și de exceptarea de la plata contravalorii accizei, în cazul gazelor naturale. Sunt măsuri reale, care vin în ajutorul antreprenorilor în această perioadă dificilă pentru noi toți.,, a precizat deputatul PNL Florin Alexe.

PNL a fost singurul partid responsabil în această perioadă de criză, ridicând problema ajutorării românilor în contextul creșterii prețurilor la energie și venind cu soluții concrete, precum legea consumatorului vulnerabil, plafonarea prețurilor la energie, compensarea unei părți din factură și amânarea plății facturilor.

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu