- Publicitate -
Ad imageAd image

Iohannis: România va dezvolta centralele nucleare şi reţeaua de gaz metan; excelent ar fi să fie finanţate din bani de la UE

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că România va dezvolta centralele nucleare şi reţeaua de gaz natural, arătând că ar fi excelent ca acestea să fie finanţate din bani europeni, informează AGERPRES.

„Este clar că dacă vrem să mergem spre o economie mai verde avem nevoie de soluţii intermediare. Este foarte posibil şi asta ne dorim, ca undeva, în 2040 – 2050, sursele regenerabile – energia solară, energia vântului şi aşa mai departe – să reprezinte o parte foarte mare din producţia de energie. Dar până atunci trebuie să ajungem cumva, şi opinia noastră, în România, este că trebuie să folosim centralele nucleare, să le modernizăm şi să extindem energia electrică produsă în nuclear. În acelaşi timp, noi, în România, suntem hotărâţi şi trebuie să folosim gazul natural pentru încălzire, pentru generare de electricitate şi în industrie. Deci, trebuie să avem clar energie nucleară şi gaz. Pentru asta ar fi excelent şi am prezentat şi am insistat ca acestea să fie finanţabile prin bani europeni, ceea ce s-ar reflecta în ceea ce se numeşte un act delegat al Comisiei sau Taxonomia pe nuclear şi gaz, într-o formulare mai ştiinţifică. Am solicitat foarte ferm Comisiei să vină cu acest act delegat cât se poate de repede, încă în această toamnă”, a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Şeful statului a arătat că, pentru tranziţie, România trebuie să folosească gazul din Marea Neagră.

El a precizat că ţara noastră, alături de alte state europene, printre care şi Franţa, pledează pentru includerea gazului natural şi a energiei nucleare în cadrul investiţiilor „verzi”, aşa numita Taxonomie privind finanţarea sustenabilă.

„Nu toată lumea în Europa doreşte aceste lucruri şi sunt două grupuri: un grup de state în care ne numărăm noi, Franţa şi alţii care folosesc şi acum centralele nucleare şi gazul şi doresc s-o facă şi în continuare, sunt alţii care sunt mai reticenţi. Vom vedea cum evoluează lucrurile. Pentru România, un lucru este foarte clar: noi vom dezvolta centralele nucleare şi vom dezvolta şi reţeaua de gaz metan. Asta este clar. Optimal ar fi, sigur, să beneficiem şi de finanţare, şi de fonduri europene, iar în ce priveşte stocurile strategice, România are capacităţi de stocare şi, dacă se găseşte o soluţie europeană, vom fi parte din ea”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a afirmat că problema preţurile la energie în România a fost rezolvată pentru câteva luni.

„Noi ştim de acasă că avem o problemă cu preţurile la energie, mai ales cu preţurile la electricitate, şi adevărul este că noi am găsit acasă soluţiile pentru familiile cu venituri mici, familiile vulnerabile cum se spune, avem o legislaţie gata pregătită şi vor fi compensate facturile, vor exista posibilităţi de amânare. Noi deja am rezolvat problema pentru lunile următoare la noi acasă. Însă chestiunea, din păcate, nu este aşa simplă. Dacă preţurile la energie vor creşte în continuare, automat aceste creşteri se vor reflecta şi în alte preţuri şi cred că acesta nu este lucrul dorit nici de politicieni, nici de oamenii simpli. În consecinţă, am fost foarte ferm şi foarte clar ieri în discuţiile de la Consiliu. Trebuie să găsim, pe lângă soluţiile naţionale, deci soluţiile pe care le găseşte fiecare acasă, şi abordări şi soluţii europene ferme”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a precizat că a solicitat în Consiliul European un plan clar pentru această iarnă.

„Să verificăm de ce au crescut preţurile, unde s-a greşit ca să nu se repete şi să luăm măsuri să mergem înspre soluţii sustenabile, adică să găsim soluţii pentru ca aceste preţuri să revină la normalitate”, a mai afirmat Iohannis.

Chestiunile care ţin de combaterea schimbărilor climatice, potrivit acestuia, trebuie abordate mai repede, mai bine şi mai rafinat, în contextul în care se discută despre taxarea carbonului la graniţa Uniunii Europene.

„Adică să nu importăm mărfuri care sunt produse undeva în afară şi producţia produce multă poluare. Aceste lucruri trebuie taxate, însă aici trebuie să avem grijă să nu omorâm economia noastră europeană cu astfel de măsuri. Un întreg complex foarte complicat. Eu sunt foarte hotărât să rămân foarte implicat în temă şi pentru România este o chestiune foarte, foarte importantă. Eu vreau să combatem ceea ce se numeşte sărăcia energetică, adică orice român să îşi poată permite energia, curentul, gazul şi încălzirea şi să fie disponibile; pe de altă parte, să fim una din ţările care se implică efectiv pentru combaterea schimbărilor climatice”, a evidenţiat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, care a început joi.

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu