- Publicitate -
Ad imageAd image

PROIECT – Autoritățile vor creșterea limitei de viteză pe drumurile expres și cele național-europene

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Autoritățile iau în calcul creșterea limitei de viteză pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri național-europene. Este vorba despre un proiect de lege depus la Senat prin care se dorește modificarea Codului Rutier actual și creșterea limitelor de viteză pe drumurile din România.

Din expunerea de motive la acest poroiect de lege aflăm că „deși la momentul actual există tronsoane de drum expres care se află în stadii avsanate de execuție, Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu stabilește un regim diferențiat între drumurile expres și drumurile naționale europene atât în ceea ce privește viteza maximă admisă pe cele două categorii de drumuri naționale, cât și din perspectiva regimului de circulație aplicabil acestora”.

„Este important de menționat faptul că în cadrul proiectării drumurilor expres a fost avută în vedere posibilitatea adaptării pe viitor a acestora la profil de autostradă, în funcție de evoluția fluxurilor de trafic. Această situație este în măsură să justifice implementarea în regim de urgență a unor modificări legislative în ceea ce privește majorarea limitei maxime de viteză admise pentru drumurile expres, prin raportare la viteza de proiectare strabilită pentru aceste drumuri, cât și extinderea utilizării regulilor de circulație aplicabile autostrăzilor și pentru categoria de drumuri expres”, se arată în documentul citat.

Conform proiectului de lege, limitele maxime de viteză în afara localităților ar urma să fie de 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naționale europene, respectiv 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Aceste limite de viteză ar urma să fie valabile doar pentru autovehiculele din categoria A și B.  Pentru C, D și D1 ar urma să avem 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres, 90 km/h pe drumurile național-europene și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, respectiv pentru A1, B1 și C1 limitele de viteză ar urma să fie de 90 km/h pe autostradă, 85 km/h pe drumurile expres, 80 km/h pe drumurile național-europene și 70 km/h pe celelalte categorii de drumuri naționale. Pentru tractoare și mopede viteza maximă ar fi urma să fie de 45 km/h.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu