Autoritățile au decis ca multe dintre regulile care se aplicau până acum bicicliștilor se vor aplica de acum înainte și conducătorilor de trotinete. Doar că au rămas și multe lucruri nelămurite, cum ar fi faptul că trotinetele nu sunt înregistrate la primării. La începutul lunii octombrie, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 954 era publicată Hotărârea pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1396/2006.
Conform documentului amintit mai sus, le este interzis conducătorilor de trotinete electrice să consume alcool sau substanțe psihoactive atunci când se deplasează cu acestea pe drumurile publice. Sindicaliștii de la Europol spun că este obligatoriu ca cel care folosește trotineta să aibă asupra sa un act de identitate, respective obligatoriu se va circula doar pe pista de bicicletă atunci când aceasta există. În lipsa acesteia este permisă circulația și pe sectoarele de drum unde viteza maximă legal admisă este de 50km/h.
Europol subliniază că, conducătorii de trotinete electrice trebuie să circule numai în aliniament pe drumurile publice iar atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă, deplasarea acestora este interzisă. Mai mult decât atât, trebuie menținut „contactul cu solul pe timpul circulației pe drumurile publice iar atunci când schimbă direcția de mers, aceasta se face prin deplasarea acestora pe lângă trotinetele electrice, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna”.
„Un element de siguranță o reprezintă reglementarea prin care conducătorul de autovehicul este obligat ca atunci când execută manevra de depășire a unei biciclete sau a unei trotinete electrice, altele decât cele care se deplasează pe două roți, să o realizeze prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h”, arată Europol.
În ceea ce îi privește pe bicicliști, semnalul luminos destinat dirijării circulației bicicletelor are în câmpul său imaginea unei biciclete de culoare roșie, respectiv verde pe fond negru.
„Aceeasi destinație o are și semnul luminos al unei semafor însotit de un panou adițional pe care figurează o bicicletă. De asemenea, aceste semnale luminoase dirijează inclusiv circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Un alt element de siguranță vizează obligativitatea conducatorului de autovehicul, altul decat cel pe două roți, ca atunci când execută manevra de depășire a unui biciclete, să păstreze o distanță de siguranță de minim jumătate din lățimea autovehiculului ce execută manevra atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, situație în care este permisă manevra de încălcare a marcajului longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens”.
„Deși salutăm ca fiind de bun augur aceste modificări, nu putem ignora faptul că legiuitorul a omis se pare, să insereze unele reglementări ce erau imperativ necesare și de actualitate, precum lipsa înregistrării trotinetelor electrice la autoritățile locale, având aici ca exemplu scuterele, lipsa obligativității încheierii unei polițe RCA pentru eventualele pagube produse terților, așa cum se întâmplă în țări precum Ungaria, Austria, Germania, etc, fiind de notorietatea faptul că în astfel de situații, păgubiții trebuie să aleagă de cele mai multe ori calea anevoioasă a instanțelor de judecată civile în vederea recuperării prejudiciului cauzat, obligația purtării căștii de protecție doar pentru conducătorii acestora cu vârsta cuprinsă între 14 – 16 ani, deși în cazul unei vătămării corporale, pericolul la care se supun, este același indiferent de vârstă”, precizează EUROPOL.
Nu știm ce se întâmplă și în situația în care conducătorul unei trotinete electrice este surprins de către aparatele radar de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare cu o viteză de peste 50km/h în localitate.
Dragoș HOJDA