Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit, ieri, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Lunca la Tisa două colete cu țigări, de proveniență Duty-Free. Ucrainenii au fost și ei înștiințați despre eveniment, iar cazul este acum cercetat în comun de cele două autorități.
În continuare, baxurile au fost transportate la sediul serviciului, unde în urma invetarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 1.499 pachete țigări, în valoare de 17.500 lei. Potrivit ITPF Sighetu Marmației, în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale.
Dragoș HOJDA