- Publicitate -
Ad imageAd image

Handbal feminin: Din nou o repriză a doua foarte bună și victorie pentru Minaur

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Miercuri după-amiază, Sala Polivalentă a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Dacia Mioveni, joc din cadrul etapei a 4-a din Liga Florilor MOL. După succesul din etapa trecută de la Slatina, fetele antrenate de Raul Fotonea și-au propus o nouă victorie, lucru pe care l-au și reușit, după o repriză a doua mult mai bună decât prima. După acest meci urmează o nouă perioadă de pauză, până pe 16 octombrie. Va fi însă reunirea lotului național, acolo unde sunt convocate trei fete de la Minaur: Cristina Laslo, Anca Polocoșer și Oana Borș.

Echipa din Mioveni a fost condusă de pe bancă de secundul Daniel Gheorghe. Dacia a început sezonul cu Gică Covaciu pe bancă, iar acum a fost anunțat ca principal (nu pentru acest meci) Goran Kurtes.

Prima parte a meciului a fost destul de echilibrată, cu Dacia aflată de mai multe ori la conducere până la jumătatea primului mitan. Minaur a egalat la 9, apoi la 11 (21), după care a reușit să se desprindă la două goluri și pe final, odată cu reușita Ancăi Polocoșer, la trei goluri: 17-14. Extrem de bine s-a descurcat în poarta echipei oaspete verișoara Ancăi, Andreea, care a avut o mulțime de intervenții, reușind și un gol în partea a doua.

Priemele opt minute din repriza secundă au făcut diferență, Minaur reușind să înscrie de cinci ori, în timp ce Mioveni n-a marcat deloc: 22-14 (39). De la acest scor era clar că nu se mai poate reveni și nici nu s-a întâmplat acest lucru, chiar dacă a intrat toată lumea în teren.

CS Minaur Baia Mare – CS Dacia Mioveni: 30-23 (17-14)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; cca 300 spectatori
  • Arbitri: Ana Maria Gociu – Georgiana Doană (București). Observator FRH: Gheorghe Năsturel (Reșița)
  • Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 1-3; au ratat: Fujita, Laslo / Lisewska). Minute de eliminare: 6-2
  • CS Minaur: Cristina Enache (4 intervenții), Amra Pandzic (8 intervenții), Elena Utkina – Cristina Laslo 9 (unul din 7m), Ana Maria Tănasie 5, Yaroslava Burlachenko 4, Asuka Fujita 4, Eva Kerekes 2, Oana Borș 1, Andreea Popa 1, Alexandra Severin 1, Aleksandra Zych 1, Andreea Țîrle 1, Anca Polocoșer 1, Angela Cioca, Elaine Gomes Barbosa. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
  • Dacia Mioveni: Andreea Polocoșer (17 intervenții, a apărat și un 7m, a marcat un gol), Mădălina Ion – Judith Vizuete 5, Ștefania Lazăr 4, Sylwia Lisewska 4 (2 din 7m), Mădălina Toma 4, Mădălina Toma 3, Roxana Cîrjan 2, Cristina Boian 1, Raluca Nicolae 1, Alexandra Georgescu 1 (din 7m), Irina Ivan 1, Alexandra Banciu, Cynthia Tomescu, Daria Porohniuc, Geanina Nițu, Patricia Vizitiu. Antrenori: Daniel Gheorghe și Mihaela Ciobanu

Daniel Gheorghe (antrenor secund Mioveni): “Un meci greu, dar ne și așteptam la asta, pentru că Baia Mare are o echipă foarte valoroasă, prin prisma jucătoarelor pe care le are în lot, publicul le susține din spate, e cunoscător de handbal. Eu cred că am făcut o primă repriză bună, iar în primele 10 din repriza a doua am avut o cădere pe care nu mi-o explic, pentru că am vorbit la vestiar să mergem pe aceeași linie. Au fost și câteva greșeli de arbitraj împtriva noastră, dar mergem mai departe. Nu e treaba mea cine va veni la echipă, eu sunt antrenor secund în continuare, e decizia conducătorilor”.

Judith Vizuete (jucătoare Mioveni): “A fost un meci foarte dificil, am avut mult de muncit și cred că am făcut un meci destul de bun. Va trebui să muncim mai departe să obținem rezultate. Noi n-am avut un început foarte bun de sezon, dar avem un campionat foarte puternic, fizic și psihic de asemenea, sunt foarte multe jucătoare de valoare. Noi trebuie să continuăm să muncim, să creștem, să facem puncte.”

Raul Fotonea (antrenor Minaur): “Ne pornim mai greu se pare. Așa ne-am pornit și la Slatina, dar a doua repriză am reglat-o cu apărarea și a fost mai ușor că am dat câteva goluri pe contraatac și ne-am desprins. Urmează două meciuri în deplasare, unul la Zalău și unul la Craiova, după aceea vin meciuri grele acasă. Programul nu este ușor, niciun meci nu este ușor, după cum s-a văzut și astăzi. Fiecare echipă vrea să facă puncte. Așa cum suntem e bine că am reușit să facem punctele. Orice jucătoare care își revine după accidentare este binevenită și sunt convins că va veni cu un plus.”

Oana Borș (jucătoare Minaur): “A fost un meci destul de greu la început, însă ne-am revenit pe parcurs, am intrat în jocul nostru și am câștigat. E bine că ducem meciurile bine în partea a doua, semn că muncim bine la antrenamentele fizice. Cu Zalău va fi destul de greu, mai ales că jucăm la ele acasă, dar sperăm să obținem un rezultat favorabil. Asta cu motivație și cu multe antrenamente.”

Etapa 4

  • SCM Craiova – HC Zalău: 20-20
  • Rapid București – Măgura Cisnădie: 29-24
  • CS Minaur Baia Mare – CS Dacia Mioveni: 30-23
  • Gloria Bistrița – HC Dunărea Brăila: 24-24
  • CSM Deva – SCM Gloria Buzău: 23-32
  • CSU Știința București – CSM Slatina (miercuri, 19.00)
  •  SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București (joi, ora 18.00, TVR 1)

Clasament

  1. Dunărea Brăila – 10p (105-83) – 4
  2. Gloria Buzău – 9p (116-101) – 4
  3. Măgura Cisnădie – 9p (116-102) – 4
  4. CSM București – 9p (87-74) – 3
  5. Rapid București – 9p (120-110) – 4
  6. SCM Craiova – 8p (97-87) – 4
  7. HC Zalău – 7p (80-78) – 4
  8. Minaur Baia Mare – 6p (106-106) – 4
  9. SCM Rm. Vâlcea – 4p (78-76) – 3
  10. CSM Slatina – 3p (70-76) – 3
  11. Gloria Bistrița – 1p (98-105) – 4
  12. Dacia Mioveni – 0p (80-97) – 4
  13. Știința București – 0p (60-87) – 3
  14. CSM Deva – 0p (80-110) – 4

Etapa 5: CSM București – CSM Deva (miercuri, 13 octombrie); Gloria Buzău – SCM Craiova; Slatina – Bistrița; Mioveni – Știința; HC Zalău – CS Minaur; Cisnădie – Rm. Vâlcea; Dunărea – Rapid (sâmbătă, 16 octombrie).

csminaur.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu