Banca României ar urma să lanseze în această toamnă bancnota de 200 de lei, pe care va fi imprimat portretul unei femei reprezentantive pentru România. Pe această bancnotă o vom vedea pe nimeni alta decât Ecaterina Teodoroiu, o femeie care a scris istorie prin curajul de care a dat dovadă.
„Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă – să sperăm, după multe amânări – Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării. Acest succes se leagă de numele Janinei Nectara, care, cu eforturi și multă perseverență, a inițiat și susținut campania “Femei pe bancnote” – grație căreia Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 200 de lei celebrând-o pe Ecaterina Teodoroiu. Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei”, spune Corina Crețu.
Dragoș HOJDA