Cea de-a doua celulă a depozitului ecologic de la Doba a fost lansată azi, 24 septembrie, la eveniment fiind prezent ministrul Mediului Tanczos Barna. Acesta a precizat că prima celulă funcționează de mai bine de 10 ani, „însă aceasta a atins capacitatea maximă de stocare,și a fost nevoie de extindere depozitului cu o nouă celulă de preluare a deșeurilor. Cu această realizare au fost puse bazele gestionării deșeurilor în județ pentru următorii 7 ani”.
„Îl felicit pe președintele Consiliului Județean Satu Mare, domnul Pataki Csaba, care din 2006, de atunci când cu sprijinul financiar al Ministerului Mediului a început acest proces, lucrează pentru soluționarea gestionării deșeurilor în județ. Consiliul Județean Satu Mare cofinanțează lucrările cu 1 500 000 de lei, iar operatorul, Serviciul Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din Județul Satu Mare, a asigurat din venituri proprii suma de 4.381.452 de lei. Depozitul ecologic de la Doba preia anual aproximativ 70.000 de tone de deșeuri menajere, vegetale, din construcții și desființări, precum și deșeuri nepericuloase industriale”, precizează Barna.
În Maramureș lucrurile sunt așa cum le știți. Trimitem în continuare gunoaiele la alții din țară, pe bani mulți, iar deocamdată nimeni nu este tras la răspundere pentru eșecul realizării depozitului ecologic de la Fărcașa.
FOTO Tanczos Barna/facebook
Dragoș HOJDA