- Publicitate -
Ad imageAd image

Recomandările jandarmilor pentru meciul CS Minaur Baia Mare – Politehnica Iași

Ad imageAd image

Marți, începând cu ora 16.00, pe stadionul ,,Viorel Mateianu”, din Baia Mare, va avea loc partida de fotbal dintre echipele CS Minaur Baia Mare – Politehnica Iași.

Pentru desfășurarea în condiții de normalitate a acestui eveniment sportiv, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru asigurarea unui climat de normalitate în zona arenei sportive.

”Precizăm faptul că partida de fotbal se va desfășura cu spectatori, în limita a 50% din capacitatea stadionului și facem apel către susținătorii celor două echipe să conștientizeze situația epidemiologică actuală și să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței în sport și cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările, ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție, contractată de organizator.

În cazul în care, suporterii aleg să își exprime sentimentele de bucurie sau dezaprobare, le recomandăm să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Sesizați orice element de dispozitiv privind eventualele probleme pe care le constatați!”, a spus maiorul Radu Vasile Nicolae, purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu