- Publicitate -
Ad imageAd image

JUNGLA IMOBILIARĂ – Aleșii locali vor să se interzică construcția de blocuri între case

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Baia Mare

În atenția consilierilor locali se va afla un proiect de hotărâre privind modificarea Anexei 1 la HCL 104/2019 privind actualizarea Regulamentului „Asigurarea cerinţelor minime cu privire la autorizarea construcţiilor şi a necesarului locurilor de parcare/garare din Municipiul Baia Mare’’

Aleșii ar urma să aprobe modificarea articolului 5 din Anexa 1 la HCL 104/2019 modificată prin HCL nr. 523/2019, și anume „în înțelesul prezentului regulament locuințele colective mici sunt locuințele cu regim de înălțime maxim P+2E, ce cuprind același corp de clădire între două și patru unități locative complete(apartamente) cu acces (scară) comun”.

Tot într-una din ședințele următoare ar urma să se aprobe modificarea articolului 7 din Anexa 1 la HCL 104/2019 modificată prin HCL nr. 523/2019,respectiv „ locuințele colective mici se vor reglementa după suprafața de teren aferentă construcției astfel:

a) Între 600-800 mp – maxim 2 (două) apartamente/imobil

b) Între 800-1000 mp – maxim 3 (trei) apartamente/imobil

c) Peste 1000 mp – maxim 4 (patru) apartamente/imobil

Restul prevederilor Anexei 1 la HCL 104/2019, modificată prin HCL nr. 523/2019, rămân neschimbate. Cum explică inițiatorii acest proiect de hotărâre: „Majoritatea străzilor cu case din Baia Mare sunt în pericol de a fi mutilate de blocuri. Mulți locatari din aceste zone și-au investit toată agoniseala de-o viață, în construcția unei case, pentru a beneficia de confortul și intimitatea oferite de aceste străzi. Jungla imobiliară este în floare în Baia Mare, din cauza faptului că PUG-ul nu este actualizat de mai bine de 10 ani, iar reglementările actuale prioritizează profiturile înaintea locatarilor din aceste zone.

Cele mai multe străzi cu case au o singură bandă de circulație și din punct de vedere al traficului rutier generează disconfort maxim. Toți cei care și-au construit case pe aceste străzi, își doresc să rămână zone de case, precum sunt regulile urbanistice din toate țările civilizate, unde nu se amestecă zonele de locuințe individuale cu locuințele colective”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu