Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a supus consultării publice proiectul de act normativ care urmează să reglementeze standardele de cost pe locuitor și pe kilometru, pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă, canalizare și drumuri finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Anunțul a fost făcut de către ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
„Propunerea Ministerului Dezvoltării, după trei ani de lipsă de reglementare în acest domeniu, este de a prelua standardele de cost utilizate în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru tipurile de investiții unde au fost stabilite astfel de standarde”, precizează ministrul.
Pentru rețelele de apă și canalizare, proiectul de act normativ prevede standardele de cost utilizate pentru proiectele finanțate din fonduri europene, costul standard al rețelelor de apă fiind de cel mult 1.250 euro pe locuitor, iar cel al rețelelor de canalizare este de maxim 2.500 pe locuitor.
Ministerul Dezvoltării precizează că în cazul drumurilor, unde nu există standarde de cost utilizate pentru proiectele finanțate din fonduri europene, costul standard este calculat pe baza celor stabilite în 2010 și abrogate în 2018, ajustate cu creșterile de preț la nivel mondial al materialelor de construcții, stabilite de Institutul Național de Statistică. Ministrul a mai amiintit faptul că costul standard maxim pentru un kilometru de drum comunal este de maxim 330.000 euro, în timp ce prețul unui kilometru de drum județean nu poate depăși suma de 560.000 euro pe kilometru. În cazul centurilor ocolitoare, în funcție de numărul de benzi și tipul carosabilului, vorbim de prețuri standard între maxim 2,12 și maxim 6,34 milioane de euro.
„ Actul normativ prin care s-a adoptat programul „Anghel Saligny” prevede un termen de 15 zile pentru stabilirea acestor costuri standard și 30 de zile pentru stabilirea costurilor standard privind rețelele de gaze, care urmează a fi adoptate printr-un ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei”, a concluzionat Cseke Attila.
Dragoș HOJDA