- Publicitate -
Ad imageAd image

BAC de toamnă: 256 de candidați au promovat examenul în Maramureș

Ad imageAd image

Rezultatele finale obținute de către absolvenții studiilor liceale, din județul Maramureș, la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2021), au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 27,26% (în creștere cu 3,40%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 23,86%).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este de 30,61%, iar pentru promoțiile anterioare – 21,65%.

Astfel, din totalul celor 939 de candidați prezenți (701 din promoția curentă și  438 din promoțiile anterioare) au promovat 256 de candidați.

Precizăm că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu