Utilizată mai ales la tăierea părului animalelor (în special oi), oamenilor sau a diferitelor materiale (textile), foarfeca a început să fie utilizată iniţial în jurul anilor 1500 î.Hr. în Egiptul Antic. Însă cea mai veche formă de foarfecă (3000-4000 de ani vechime) a fost descoperită în Mesopotamia.
Aceasta era o foarfecă cu arc, formată din două lame de bronz conectate la mânere printr-o bandă subţire, flexibilă şi curbată pentru a susţine în aliniament cele două lame îngăduind să se întâlnească atunci când erau strânse şi se îndepărtau atunci când erau eliberate.
Din perimetrul așezării celtice de la Ciumești, punctul Bostănărie, provine o foarfecă din fier, păstrată azi la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Foarfeca de tuns, este formată dintr-o singură bucată de fier. Capetele, cu o lungime de 7 cm, sunt ascuţite în vârf şi lăţite spre capătul opus (lăţimea maximă a lor este de 1,5 cm).
Foarfecele cu arc erau fabricate prin încălzirea unei tije de fier sau oţel, după care era turtită prin presare, iar capetele erau transformate în lame. Centrul tijei era încălzită, îndoită pentru a forma un arc, apoi răcită şi reîncălzită pentru a-i oferi flexibilitate. Până în secolul al XVI-lea, foarfeca cu arc a continuat să fie întrebuinţată în Europa. Astăzi există o multitudine de foarfece create special pentru diferite scopuri, iar foarfeca va rămâne întotdeauna o ustensilă de neînlocuit din casele noastre.
Marius Ardeleanu, muzeograf