- Publicitate -
Ad imageAd image

Ionel Bogdan, vizită în Ucraina: S-a discutat și despre realizarea podului peste Tisa

Ad imageAd image

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a avut marți o întâlnire de lucru la Apșa de Jos, Ucraina, cu președintele regiunii Transcarpatia, Oleksiy Petrov.

Consolidarea colaborării între județul Maramureș și regiunea Transcarpatia, realizarea Podului peste Tisa, dar și a altor proiecte care să promoveze relațiile culturale, să susțină învățământul și să dezvolte relațiile economice româno-ucrainene au fost principalele teme discutate în cadrul întâlnirii, proiecte importante pentru dezvoltarea ambelor regiuni.

Podul peste Tisa este unul dintre obiectivele principale ale administrației județene, un obiectiv transfrontalier care odată realizat va avea un impact major asupra dezvoltării economiei, prin facilitarea schimburilor comerciale între România și Ucraina.

“Am încredere că printr-o colaborare transfrontalieră cât mai eficientă, bazată pe respect și încredere, vom putea realiza proiecte importante pentru buna dezvoltare atât a județului Maramureș, cât și a regiunii Transcarpatia”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

În cadrul vizitei, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a participat și la evenimentele realizate cu ocazia Zilei Limbii Române de către elevii din cadrul liceului cu predare în limba română din Apșa de Jos.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu