- Publicitate -
Ad imageAd image

O parte din deșeurile Maramureșului, depozitate în județul Mureș

Ad imageAd image

Consilierii județeni din județul Mureș au aprobat joi, 26 august, cu prilejul unei ședințe ordinare, depozitarea unor deşeuri municipale nepericuloase provenite din județul Maramureș în cadrul depozitului de deşeuri municipale nepericuloase amplasat în localitatea Sânpaul.

Potrivit hotărârii adoptate de CJ Mureș, Asocierea SC Iridex Group SRL – SC Servicii Salubritate Bucureşti SA va încheia un contract cu Operatorul de Salubrizare/Generatorul din Județul Maramureș, în următoarele condiţii:

– durata contractului nu va fi mai mare de 4 luni de zile;

– contractul va înceta de drept în cazul punerii în funcţiune a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Sârbi, comuna Fărcașa;

– cantitatea totală de deşeuri primită din Județul Maramureș este acceptată la depozitare doar în completarea cantității din aria de delegare până la atingerea cantității de 166.073,54 tone/an – cantitatea totală estimată la
nivelul contractului nr. 12 I /18920/486/07.10.2016;

– deşeurile care urmează a fi acceptate la depozitare din Județul Maramureș trebuie să fie conforme cu cerinţele stipulate în autorizaţiile emise pentru depozit, în special autorizaţia de mediu;

– nu vor fi acceptate deşeuri provenite din depozite istorice;

– tariful/tonă de depozitare va fi cel stabilit în cadrul contractului nr. 12 I /18920/486/07.10.2016, cu modificările ulterioare, beneficiarul acceptării la depozitare, având obligaţia să achite orice alte costuri generate de această operaţiune.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu