- Publicitate -
Ad imageAd image

Scandal într-o casă din Bârsana: Un bărbat a dat foc ușii de acces

Ad imageAd image

La data de 22 august, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de un tânăr de 25 de ani despre faptul că în comuna Bârsana are loc un scandal în familie.

La fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 57 de ani care, la vederea polițiștilor a devenit recalcitrant, fiind nevoie de încătușarea acestuia.

În urma controlului corporal efectuat de polițiști, asupra bărbatului a fost identificat un cuțit, ascuns în ciorapul de la piciorul drept.

Bărbatul de 57 de ani a fost transportat, iar în urma consultării a fost internat la spitalul din Sighetu Marmației, Secția Psihiatrie.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 57 de ani s-a deplasat la domiciliul soției și fiicei sale, le-ar fi amenințat și a stropit cu o substanță inflamabilă exteriorul ușii de acces în imobil precum și un uscător de haine pe care se aflau obiecte de îmbrăcăminte dându-le foc, acestea arzând parțial.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere, pe numele bărbatului fiind întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie la data de 10 august.

Ieri, 24 august, în urma cercetării penale efectuate și în baza probatoriului administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 57 de ani.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu