Lemnul se fură la greu în continuare din pădurile Maramureșului. Altfel nu s-ar explica numărul mare de dosare penale înregistrate în primele șase luni din acest an la nivel de județ Maramureș. De altfel, săptămâna aceasta a fost una a controalelor în întreg județul, verificările venind de la nivel național și fiind făcute inclusiv din aer.
Conform situației statistice, în primele șase luni din 2021 efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș au efectuat 408 controale pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite săvârșite în domeniul silvic. Potrivit informațiilor furnizate ziarmm.ro, de către IPJ Maramureș, cu ocazia controalelor efectuate au fost aplicate 114 amenzi pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice în valoare totală de 223.600 de lei. Ca și măsură complementară a fost confiscată cantitatea totală de 1.107,32 mc de material lemnos.
În primele șase luni din acest an la nivel de județ au fost înregistrate 146 de dosare penale având ca obiect fapte ilicitesăvârșite la regimul silvic pe întreaga suprafață de teren cu vegetație forestieră a județului Maramureș.
Dragoș HOJDA