Cannabis și diferite sume în lei și valută confiscate la Sighetu Marmației în urma a șapte percheziții domiciliare care au avut loc în data de 3 august, acțiune la care au luat parte, în baza delegarii procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al PF Maramureș și SPF Sighetu Marmației, cu sprijinul unui echipaj canin din cadrul DRV Cluj și a unui lucrător SAESP – IPJ Maramureș.
Autoritățile de frontieră au anunțat că percheziţiile s-au efectuat într-un dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, având ca obiect infracţiunea de trafic ilicit de droguri.
„În fapt, s-a stabilit că pe raza oraşului Sighetu Marmației au acţionat mai multe persoane, care distribuiau droguri de risc. În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, droguri de risc, sub formă de fragmente vegetale mărunțite, împachetate în folii de aluminiu aprox. 130 grame cannabis, 5 comprimate MDMA, 1,3 grame MDMA pulbere, țigarete confecționate artizanal, obiecte folosite la prepararea și cântărirea drogurilor, 59 de pachete țigări de proveniență ucraineană, 1 pistol tip revolver calibru 9 mm și un tub cartuș, 14.950 lei, 2.175 Euro, 7 telefoane mobile, o tabletă și un laptop.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de trafic de droguri de risc. Pentru documentarea activității infracționale s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor specializați din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Dragoș HOJDA