Viata la stână pare liniștită. Ești în mijlocul naturii, înconjurat de animale, verdeață, pădure, mâncare sănătoasă, însă nu este chiar așa. Nu sunt condiții de lux, dormi cu grijă, printre fel de fel de lucruri, fum de la foc, funingine și alte cele pe care doar un cioban sau un iubitor de munte le-ar înțelege. Însă viața la stână are și părțile ei bune. Cunoști oameni, muncești din greu, e adevărat, însă satisfacțiile vin până la urmă.
Sunt mulți borșenii și moiseienii care își aduc animalele din grajduri la vărat în județul Suceava, în zona Cârlibaba. O fac de ani de zile și continuă să o facă, chiar dacă în multe dintre gospodăriile moiseienilor și borșenilor vaca și calul au cam dispărut. Calul a fost înlocuit cu ATV-ul, tractorul sau Jeep-ul. Asta este o altă poveste despre care vom scrie. La fel și despre faptul că nu se mai găsesc ciobani. Și aici a ajuns improvizația.
Însă transhumanța aceasta încă mai există, nu ca odinioară, când vedeai pe Valea Izei stânele de oi care mergeau pe jos zeci de kilometri ca să ajungă în munte la vărat. Acum vacile se duc cu mașina la destinație, stânele de oi sunt puține și viața la țară s-a schimbat. Însă un lucru nu s-a schimbat. Faptul că la stână, fie că e vorba de vaci sau oi, trebuie să muncești, nu ești plictisit. Trebuie să faci caș, urdă, zăr, trebuie să aduni lemne de foc, trebuie să duci și să aduci animalele de la păscut, să ai grijă să nu te atace ursul sau lupul. Sunt treburi care nu sunt pentru oricine.
Noi am plecat din Maramureș către Valea Stânii, din județul Suceava. Acolo în munții aceia, sunt numeroși fermieri care adună vacile și oile de unde pot, le vărează și apoi toamna acestea se întorc acasă. Proprietarii speră că mai grase și faine decât au plecat, însă totul depinde de vremea de afară, de animalele sălbatice sau de cum este iarbă de păscut în acea vară. Cel mai mare coșmar al oricărui fermier e boala, care trebuie ținută departe de animale. Am fost, am văzut cum se trăiește la stână, însă și acest trai printre animale și în colibă are farmecul lui. Să miroși a fum dimineața, să bei o cafea făcută în laboș, să mănânci o brânză direct de la sursă, toate sunt lucruri care nu se uită.
Să vezi cum se face cașul, urda, cum se lucrează cu oalelele aceleas mari în care se fierbe laptele, toate sunt lucruri care nu se uită. Dar sunt lucruri care se vor pierde odată cu trecerea timpului. Suntem și la țară în era industrializării, tractoarele și jeepurile sunt peste tot în satele din Maramureș și nu putem opri mecanizarea. Au dispărut cosașii, acum se taie iarba cu motocoasa. Acolo unde se poate, unde nu o dăm manual. Poate putem totuși măcar să apreciem ce avem cât mai avem. Căci curând nu va mai fi.
Dragoș HOJDA