Declaraţiile de impozit ale fostului preşedinte republican Donald Trump, care a refuzat constant să le facă publice, trebuie transmise unei comisii din Congresul american, a cerut vineri Ministerul Justiţiei din SUA, informează sâmbătă AFP, transmite AGERPRES.
O comisie a Camerei Reprezentanţilor care se ocupă de chestiunile bugetare „a prezentat motive suficiente pentru a cere datele fiscale ale fostului preşedinte şi Trezoreria (Ministerul Finanţelor din SUA – n.r.) trebuie să furnizeze aceste informaţii”, a transmis Ministerul Justiţiei într-un memorandum.
Spre deosebire de toţi predecesorii săi din 1970 încoace, Donald Trump, care a făcut din averea sa o temă de campanie electorală, a refuzat să-şi publice declaraţiile fiscale. Lipsa sa de transparenţă a alimentat speculaţiile privind amploarea averii sale sau potenţiale conflicte de interese.
Pentru a încerca să afle mai multe, trei comisii din Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, au cerut în 2019 firmei de contabilitate Mazars, dar şi băncilor Deutsche Bank şi Capital One, o serie întreagă de documente financiare referitoare la afacerile lui Donald Trump între anii 2010 şi 2018, şi la cele ale apropiaţilor săi.
În paralel, procurorul Manhattanului, Cyrus Vance, a cerut acces la arhivele financiare ale lui Donald Trump în cadrul unei anchete privind posibile încălcări ale legii new-yorkeze.
Invocând imunitatea prezidenţială şi separarea puterilor, Trump s-a bătut pe toate aceste fronturi, ajungând în două rânduri până la Curtea Supremă care, în februarie, a autorizat transmiterea anumitor documente către justiţia new-yorkeză.
„Accesul la declaraţiile fiscale ale fostului preşedinte Trump este o temă de siguranţă naţională”, a declarat vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, într-un comunicat.