- Publicitate -
Ad imageAd image

Acţiunile Twitter cresc după ce creşterea veniturilor a depăşit aşteptările analiştilor de pe Wall Street

Ad imageAd image

Acţiunile Twitter au urcat cu 5%, la 73 de dolari, după închiderea şedinţei de tranzacţionare de joi, după ce reţeaua socială a raportat venituri peste estimările analiştilor de pe Wall Street, transmit DPA şi Reuters, informează AGERPRES.

De la începutul anului, Twitter a introdus noi produse pe segmentul camerelor de chat audio şi a buletinelor electronice, în încercarea de redresare a afacerilor în stagnare şi pentru a-şi îndeplini obiectivul de dublare a veniturilor anuale până în 2023.

Veniturile totale din publicitate au urcat cu 87% în trimestrul doi, la 1,05 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 909,9 milioane de dolari.

Twitter a raportat 206 milioane de utilizatori zilnici care pot vedea reclame (mDAU) în perioada aprilie-iunie 2021, în linie cu estimările analiştilor, de 205,9 milioane de utilizatori, conform datelor Refinitiv.

Veniturile totale, care includ şi veniturile obţinute de companie din licenţele de date, au urcat cu 74% în trimestrul doi, la 1,19 miliarde de dolari, depăşind previziunile de 1,07 miliarde de dolari.

În trimestrul trei din 2021, Twitter se aşteaptă la venituri totale între 1,22 şi 1,30 miliarde de dolari, în linie cu prognozele analiştilor, de 1,17 miliarde de dolari.

Profitul a urcat în perioada aprilie – iunie 2021 la 65,6 milioane de dolari, sau 0,08 dolari pe acţiune, faţă de pierderi de 1,38 miliarde de dolari, sau 1,75 dolari per titlu, în urmă cu un an.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu