Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș afirmă că atitudinea denigratoare pe care o au unii membri ai PNL față de colegii lor este una demnă de dispreț.
El adaugă că adevărații liberali maramureșeni nu se implică în atacuri la persoană împotriva colegilor lor.
”Partidul Național Liberal se află în fața unei etape de decizie. Pe data de 25 septembrie se va vota noua conducere.
Atitudinea denigratoare pe care o au unii membri ai PNL, care atacă alți colegi, este demnă de dispreț.
Aceasta atitudine este total nepotrivită, raportându-mă la valorile liberale pe care fiecare membru a ales să le susțină și să le promoveze.
Adevărații liberali maramureșeni nu se implică în atacuri la persoană împotriva colegilor lor! Echipa Partidului Național Liberal trebuie să fie, mai ales în aceste momente, unită și puternică, pentru a reuși să realizăm împreună proiectele de anvergură pentru viitorul țării!”, a scris, pe Facebook, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
ZiarMM