Prezent duminică în Baia Mare la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Maramureș, liderul actual al liberalilor, Ludovic Orban, a declarat că opțiunea fiecărui om din partid trebuie să fie una liberă.
El a mai arătat că și-ar dori ca și cei din echipa lui Florin Cîțu să gândească la fel.
”Pentru mine nu există delict de opinie în PNL, opțiunea fiecărui om trebuie să fie luată liber, pe baza propriului discernământ, propriei evaluări. M-aș bucura foarte ca și cei din echipa competitoare să gândească la fel și să nu mai existe susținători de-ai mei care să aibă de suferi de pe urma faptului că sunt alături de mine.
În ultimii patru ani, partidul a fost condus nu numai de Ludovic Orban, a fost condus de o echipă pe care a-ţi ales-o la Congres. Foarte mulţi din această echipă spun că eu nu mai sunt bun! Sigur că, aici, din punctul meu de vedere, există două variante: dacă eu nu mai sunt bun, înseamnă că nici ei nu mai sunt buni pentru că au făcut parte din echipa de conducere, ori dacă ei se consideră buni, înseamnă că şi eu sunt bun să conduc PNL!
De când sunt membru al PNL, în fiecare clipă am fost cu faţa şi la trecut, pentru că noi suntem partidul cu cea mai bogată istorie dintre toate formaţiunile politice de pe scena Europei. Am fost cu faţa şi la prezent, prezentul continuu, dar am fost cu faţa şi la viitor. Un adevărat lider conduce prin viziune, are capacitatea de a da direcţia, are capacitatea de a-şi asuma răspunderea unor decizii grele, unor decizii care nu sunt privite cu simpatie de moment, dar pot să dea rezultate”, a spus Ludovic Orban.
ZiarMM
Video: Călin OȘAN