Din 3 iulie a intrat în vigoare directiva europeană prin care este interzisă comercializarea beţişoarelor, farfuriilor, tacâmurilor din plastic, a paielor pentru băuturi, paharelor şi caserolelor din plastic sau polistiren expandat. Poate unii dintre noi nici nu au observat acest lucru, însă avem alternative. Patronii de magazine au trebuit să se adapteze, pentru că altfel riscă sancțiuni.
Adrian Dan Pop, managerul unui lanț de magazine din Baia Mare, ne-a declarat că această dispariție a plasticurilor de pe piață este un lucru benefic care ne-a fost impus cu forța de Uniunea Europeană.
„Ca producător care punem pe piață produse ambalate în pungi de plastic și pe principiul poluatorul plătește, avem obligația să reciclăm minimum 60% din cantitatea pe care o punem pe piață…Altfel, trebuie să plătim o taxă de mediu pentru cantitatea de plastic pe care o punem pe piață. Cam de 12 luni de zile colectăm plasticul și-l predăm unor firme specializate astfel încât ne-am îndeplinit toate obligațiile…Procentul acela de 60% crește an de an… Deci pe viitor va trebui să reciclăm 100% din cât ambalaj punem pe piață… Vedem cum va fi, dar cred că va fi bine… Și în prezent adunăm mai mult plastic decat generăm la magazine… Plasticul a cam dispărut, avem pungi bio-degradabile, iar la cafea avem pahare de hartie și bețișoare de lemn. Ca si comerț, nu ne afectează această măsură, pur și simplu nu mai vindem produsele din plastic. Le comercializăm doar pe cele din materiale biodegradabaile…Pentru consumatorul de zi de zi nu reprezintă un cost semnificativ treaba asta cu pahare, lingurițe. Deci nu va fi un impact mare la nivel de individ… Un lucru bun care ne-a fost impus cu forța, că de bună voie nu am vrut să ne îngrijim de mediul inconjurător”, a spus Adrian Dan Pop, pentru ziarmm.ro.
Dragoș HOJDA