- Publicitate -
Ad imageAd image

FOTO – Alfabetizare, cursuri de îngrijire copil și alăptare la Ponorâta

Ad imageAd image

Despre Ponorâta și condițiile de locuit de acolo a auzit o țară întreagă. S-au făcut reportaje în presa internațională, s-au spus multe, însă oamenii de acolo sunt singurii care duc greul. În perioada 28 iunie – 2 iulie, peste 30 de copii din clasele primare din Ponorâta care citesc și scriu cu dificultate au participat la un accelerator de literație și la activități de dezvoltare personală prin aventură și joc, organizate de echipa Fundației Noi Orizonturi. În aceeași perioadă, 12 tinere mame, majoritatea minore, au participat la cursuri de îngrijire copil și la sesiuni de consiliere pentru alăptare, ținute de un specialist în educație perinatală al Asociației SAMAS. Activitățile fac parte din proiectul „Împreună pentru un viitor mai bun în Coroieni’’, inițiat de Asociația Reality Check.

„ Copiii care cresc în familii fără posibilități materiale, care nu au cărți acasă, ai căror părinți nu au mers la școală și nu îi pot ajuta, au un start mai slab față de colegii lor în învățarea citit-scrisului. Peste vară, mulți regresează din cauză că nu exersează. Specialiștii în educație de la Fundația Noi Orizonturi au venit pentru a doua oară la Ponorâta să lucreze cu peste 30 de copiii din comunitatea săracă. În urma evaluării nivelului de citit-scris realizate în primăvară, au propus activități adaptate limbajului și experiențelor de viață ale copiilor pentru ca progresul să nu întârzie să apară. Le-au citit și recitit copiilor cu voce tare o varietate de cărți cu povești ilustrate ajutându-i să își formeze diverse strategii de înțelegere a textului, au folosit jocuri cu litere și cuvinte, dar și aplicații multimedia care să-i ajute în învățare. Metodele interactive și adaptate nivelului lor, căldura și entuziasmul facilitatorilor au demonstrat că cei mici sunt activi, dornici să învețe și să își depășească propriile limite dacă sunt stimulați. Opt profesori au participat la activități în calitate de voluntari, dintre care șase de la școala din Ponorâta.

Pentru a consolida cunoștințele acumulate în cele 10 zile intensive de activități, pentru a depăși dificultățile de citit-scris și a îi încuraja pe copii să comunice și să își dorească să citească, specialiștii Noi Orizonturi își propun să organizeze o sesiune suplimentară înainte de începerea anului școlar”, anunță cei de la Asociația Reality Check.

Tabloul în care se zbat locuitorii din Ponorâta este foarte bine punctat de Asociația mai sus amintită: „Viața nu este deloc ușoară pentru adolescentele și femeile din Ponorâta. Locuiesc în condiții grele, în case suprapopulate și fără apă curentă. Majoritatea fetelor abandonează școala devreme, se căsătoresc și devin mame când sunt încă minore. Le lipsesc cunoștințele și resursele necesare să aibă grijă corespunzător de corpul lor și de bebelușii care vin prea repede în viața lor, ceea ce poate atrage după sine boli grave și le afectează calitatea vieții”.

„La finalul lunii iunie, nouă tinere mame din Ponorâta au participat la cursuri îngrijire copil și alte trei au primit consiliere individuală pentru alăptare cu un specialist în educație perinatală al Asociației SAMAS. Toate participantele au venit cu interes și curiozitate și au aflat pe înțelesul lor multe informații noi. Cursurile au fost cu atât mai utile cu cât în familie, fetele nu discută aceste subiecte. Participantele prezente la cursul de îngrijire a copiilor au primit câte un kit pentru îngrijirea bebelușului, iar participantele la consilierea pentru alăptare au primit câte o cutie cu produse pentru nou-născuți și cele necesare pentru o alăptare ușoară.

De la începutul proiectului, 16 tinere mame au beneficiat de cursurile furnizate de Asociația SAMAS, iar planul este ca până la final, numărul acestora să ajungă la 75. În cadrul aceleiași activități, începând din luna mai, 44 de adolescente și tinere femei din Ponorâta au participat la cursurile de igienă menstruală organizate de Asociația Pe Stop. Participantele au învățat, prin discuții informale și jocuri, cum funcționează corpul lor și cum să se îngrijească în siguranță în timpul menstruației și au primit, la finalul cursului, câte un kit cu produse de igienă menstruală. Până la finalul proiectului sunt planificate astfel de cursuri pentru un total de 132 persoane”, adaugă Reality Check.

Acum, majoritatea copiilor din Ponorâta frecventează regulat grădinița și școala și din ce în ce mai mulți știu să scrie și să citească. Mai mult, doi dintre aceștia sunt acum la liceu. Locuitorii au acces la baia publică inaugurată în 2015, însă mai sunt multe de făcut până acești oameni să poată trăi civilizat.

FOTO Asociația Reality Check

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu