- Publicitate -
Ad imageAd image

DAN IVAN – Turcii, interesați de un parc industrial în apropiere de Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Luni, 5 iulie 2021, ora 11.00, la invitaţia domnului Secretar al Senatului României, domnul senator Dan Ivan, a avut loc primirea Excelenței Sale doamna Fűsun Aramaz, ambasadorul Turciei la Bucureşti, însoţită de domnul Can Yoldaş, consilier politic, doamna Sude Gűrcan, Consilier commercial și domnul Gűven Gűngőr, președintele TIAD, asociația investitorilor turci din România.

Domnul Secretar al Senatului, Dan Ivan, a inițiat întâlnirea pentru a discuta relațiile de parteneriat strategic româno-turce și buna cooperare economică. Principalul obiectiv al întâlnirii a fost sublinierea avantajelor economice și nivelul calificat al forței de muncă din județul Maramureș și municipiul Baia Mare, preocuparea esențială fiind atragerea investițiilor străine în județ.

În acest sens, Domnul Dan Ivan a prezentat facilitățile existente și calitatea pregătirii forței de muncă, nivelul redus al salariilor și apetitul pentru locuri de muncă bine plătite al băimărenilor, cu precădere. Universitatea din Baia Mare și pregătirea în domeniul tehnologic, construcțiilor, al mineritului și al electronicii este de cel mai înalt nivel și li se acordă cea mai mare importanță. De asemenea, preocuparea principală pentru industria lemnului și mobilei dar și pentru componente de înaltă tehnicitate, în industria aviatică, în electronică și industria auto, sunt cele definitorii astăzi pentru investițiile existente în județul Maramureș.

Perspectiva deschiderii unui parc industrial de către Consiliul Județean, în apropiere de Baia Mare, unde există terenul necesar, este, de asemenea, de primă importanță pentru investitori. Partenerii turci s-au interesat și de componenta de infrastructură, de facilitățile locale și mai ales de nivelul șomajului și al salariului mediu din județ, care pot fi puncte de interes și de atractivitate pentru investitorii străini, în general.

Doamna Ambasador al Turciei, Fűsun Aramaz, a subliniat că tocmai a vizitat județul Maramureș, în scop turistic, apreciind în mod deosebit Cimitirul Vesel din Săpânța, Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet și frumusețea numeroaselor biserici de lemn, parte a patrimoniului UNESCO. Doamna ambasador s-a arătat interesată de investițiile Turciei în România și de perspectiva de a întări prezența investitorilor turci în Județul Maramureș.

În final, domnul Secretar al Senatului, Dan Ivan, a invitat delegația turcă, împreună cu asociația investitorilor turci, să viziteze Maramureșul la o dată ulterioară ce urmează să fie convenită, pentru a investiga perspectiva unor investiții turcești în regiune. Vizita urmează să conțină întâlnirile cu oficialii locali și cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a județului Maramureș.

 

 

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu