- Publicitate -
Ad imageAd image

LUCRURI PE CARE NU LE ȘTIAI – Când îți dă legea dreptul să te însori cu o minoră

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Există situații, oricât de greu de crezut ar fi, când legea îți dă dreptul să iei de nevastă o minoră. Conform prevederilor articolului 272 Cod Civil, alineat 1 „căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani”. Doar că la  același articol, alineatul 2, se spune „Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, în temeiul unui aviz medical, cu încuviițarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărui circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărâște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului”. Altfel spus, dacă este în interesul minorei instanța de judecată nu are nimic de obiectat că o fată minoră ia de bărbat pe unul mai în vârstă ca ea.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Maramureș, într-un răspuns transmis ziarului nostru, precizează că „dacă unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, încuviințarea celuilalt părinte este suficientă. De asemenea, este suficientă încuviințarea părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești”.

Conducerea DGASPC Maramureș recunoate că adolescentele sunt consiliate privind importanța desăvârșirii procesului de creștere și dezvoltare, a maturizării din punct de vedere fizic și psihic, „sunt responsabilizate și conștientizate privind sarcinile pe care le implică angajarea și asumarea căsniciei, privind importanța finalizării studiilor. În anul 2021, până la acest moment, s-au făcut demersuri pentru obținerea dispensei de căsătorie pentru două adolescente”.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu