- Publicitate -
Ad imageAd image

CONTROALE PE DRUMURI – Sute de amenzi aplicate în 2 zile în Maramureș

Ad imageAd image

În perioada 02-04 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier derulează acțiuni pe drumurile publice pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea deținerii inspecției tehnice periodice, valabilitatea acesteia și verificarea vehiculelor înregistrate. Numai în primele două zile au fost aplicate, susțin polițiștii maramureșeni, 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 140.120 lei. În plus, au fost reținute un număr de 39 de permise de conducere,  retrase 13 certificate de înmatriculare și au fost constatate șase infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

„ De asemenea, și polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au derulat în acest weekend acțiuni de control, cu sprijinul luptătorilor S.A.S. și al Biroului de Ordine Publică, în vederea identificării celor care nu respectă regimul de viteză și a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, în această perioadă, polițiștii rutieri au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.720 de lei. Ca măsură complementară, au fost reținute opt permise de conducere, din care șase pentru nerespectarea vitezei legale, un permis pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru nerespectarea priorității.

Polițiștii rutieri maramureșeni sunt și vor fi la datorie zilnic pentru buna desfășurare a traficului rutier, pentru evitarea de accidente rutiere și pentru sancționarea tuturor celor care nu respectă legislația rutieră în vigoare”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu