- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN BAIA MARE – Consumul de alcool la locurile de joacă și foișoare a devenit sport local

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Baia Mare se bea. Mult, am putea spune, având în vedere că numai în luna iunie polițiștii locali au aplicat sute de amenzi celor care nu au mai rezistat până acasă și s-au oprit pe o bancă sau la vreun foișor amenajat de primărie pentru a savura o doză de bere sau ceva horincă autentic moroșenească.

„În urma verificării în baza de date a Poliției Locale Baia Mare a reieșit faptul că la Dispecerat au fost sesizate aspecte privind tulburarea ordinii și liniștii publice prin gălăgie la locurile de joacă de pe strada Ana Ipătescu, Bulevardul Republicii/Bulevardul Unirii, vizavi de Catedrala Episcopală Sfânta Treime, străzile George Enescu și Cuza Vodă. De asemenea, au fost sesizate aspecte privind consumul de alcool pe domeniul public cu precădere în foișoarele și locurile de joacă amenajate pe raza municipiului Baia Mare. În toate situațiile în care au fost identificate persoanele care s-au făcut vinovate de încălcarea normelor legale în vigoare au fost aplicate măsurile care se impun„, arată Poliția locală într-un răspuns trimis ziarmm.ro.

Și acum un lucru interesant. Numai în luna iunie, polițiștii au constatat și aplicat un număr de 250 de sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991R, articolul 2, punctul 23 privind consumul de alcool pe domeniul public și un număr de 182 de sancțiuni contravenționale la aceeași lege privind tulburarea ordinii și liniștii publice. Poliția Locală Baia Mare transmite locuitorilor orașului că absolut toate locurile de joacă amenajate sunt monitorizate zilnic, la fel și foișoarele din oraș.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu