- Publicitate -
Ad imageAd image

ALERTĂ METEO – Din nou cod portocaliu de vijelii în Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Maramureșul o ține de câteva zile numai cu vreme rea. Din fericire, chiar dacă a plouat destul de tare în județ, nu au fost anunțate probleme deosebite. La acest moment, județul nostru se află sub incidența unui nou cod portocaliu de vreme rea care este valabil până diseară la ora 23.00, după care vom trece într-un cod galben.

În orele care urmează ne putem aștepta la instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente. În Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei, vor fi, susțin meteorologii, averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…70 l/mp. Cu precizarea că ploi abundente se vor semnala și în restul Munteniei și Moldovei, dar pe arii mai restrânse.
Codul galben va fi valabil pe timpul nopții. Potrivit ANM,  în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Vestea proastă este că vremea se va menține în general instabilă și în următoarele zile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu