În unele zone din județul nostru sunt așteptate în următoarele ore scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Someșul Mare și Tur, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE. Alerta a fost dată de cei de la INHGA, care atrag atenția că riscul de inundații este mai mare în această după amiază și aproape pe tot parcursul zilei de mâine.
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE. Avem COD GALBEN în intervalul 17.02.2022 ora 14:00 – 18.02.2022 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud)”, anunță autoritățile de la nivel central.
Cu precizarea că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 17.02.2022 ora 16:00 – 18.02.2022 ora 09:00 pe unele râuri din bazinele hidrografice Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superiȋor şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare).
Dragoș HOJDA