- Publicitate -
Ad imageAd image

SE FAC BANI FRUMOȘI – Doi bărbați din Maramureș, prinși cu droguri în Satu Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Recent polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat două acțiuni, în cadrul cărora au prins, în flagrant delict, mai multe persoane care sunt acum cercetate pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit IPJ Satu Mare, în flagrant delict au fost prinși doi bărbați din Maramureș, de 45, respectiv 48 de ani, ambii domiciliați în Baia Mare, în timp ce ar fi intenționat să comercializeze 351 de grame de rezină de canabis, în schimbul a 3.000 de euro.

„Față de aceștia s-a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. În cursul zilei de 9 februarie a.c., polițiștii au prins, în flagrant delict, un bărbat, de 24 de ani, în timp ce ar fi intenționat să comercializeze 100 de grame de substanță psihoactivă, în schimbul a 1.400 de euro. Față de bărbatul, de 24 de ani, s-a luat măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Ambele acțiuni au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, precizează IPJ Satu Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu