- Publicitate -
Ad imageAd image

Tot mai mulți băimărenii reclamă tulburarea liniștii publice

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Nerespectarea liniștii publice și încălcarea legislației privind regimul construcțiilor sunt două dintre principalele probleme reclamate recent de băimăreni. În cadrul audiențelor susținute de senatorul USR Dan Ivan, la începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a actualei legislaturi, acesta a fost sesizat cu privire la anumite aspecte ce deranjează tot mai mult comunitatea locală.

”Una dintre temele abordate, pe parcursul audiențelor susținute săptămâna trecută, a fost legată de construirea blocurilor de locuințe de către anumiți dezvoltatori imobiliari față de care autoritățile sunt foarte indulgente, ca să nu spun pasive total, chiar și atunci când legea este încălcată în mod vădit. De regulă, nu se respectă normele privind distanțele față de alte imobile sau cele legate de înălțime.

Totodată, rampa improvizată situată pe malul râului Săsar, în zona fostului ”Planetariu”, în vederea dispersării zăpezii în apa râului, ridică și ea nemulțumiri, în special prin utilizarea sa fără respectarea liniștii. Nu doar cei care locuiesc în imediata vecinătate, în imobilele de pe str. George Coșbuc, sunt deranjați, ci și băimărenii din blocurile de pe Bd. Independenței. E clar că Primăria Baia Mare trebuie să impună respectarea legii privind ordinea și liniștea publică.

De asemenea, am primit sugestii privind Codul muncii și Legea asociațiilor de locatari.

Le mulțumesc tuturor celor pe care i-am avut la biroul meu parlamentar și îi asigur că cele mai multe dintre problemele expuse vor face obiectul sesizării autorităților competente”, afirmă senatorul USR Dan Ivan, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.

Adresele birourilor parlamentare în care puteți să vă înscrieți pentru o audiență sunt:

Baia Mare – Piața Libertății nr. 15

Sighetu Marmației – Piața Libertății nr. 24

Borșa – str. Floare de Corț A5, C44

Programul audiențelor senatorului USR de Maramureș va fi anunțat din timp, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu