Consilierii județeni sătmăreni au aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Satu Mare indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Satu Mare”. Sătmărenii doresc reabilitarea pistei de decolare/aterizare, extinderea platformei de îmbarcare-debarcare, asigurarea portanței benzii pistei, realizarea unui terminal nou/extinderea terminalului existent și achiziția de echipamente aeroportuare. Cam ceea ce facem noi la Aeroportul Internațional „Maramureș”.
Proiectul urmează să fie depus spre finanțare luna aceasta, iar semnarea contractului este estimată pentru luna mai, valoarea totală a investiției fiind de 364.504.902 de lei, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Durata estimată de implementare a obiectivului de investiții este de 22 luni. Vă reamintim că la numărul de pasageri anul trecut aerogara Satu Mare a stat mult mai bine decât cea din Tăuții Măgherăuș. Acum pe al nostrum aeroport nu avem curse internaționale, cele operate de Hisky fiind deocamdată suspendate. Vom vedea spre ce destinații vom zbura în acest an de pe al Maramureșului aeroport.
Dragoș HOJDA