Sunt băimăreni care au achitat deja cei 14 lei ceruți inițial de municipalitate drept taxă de salubrizare pe persoană/lună. Asta deși s-a anunțat oficial că taxa respectivă se suspendă pentru o vreme. Acum oamenii vor explicații de la municipalitate, asta în condițiile în care votul de ieri s-a dat pentru 12 lei/persoană/lună. Cel mai probabil se va face o compensare cu alte taxe locale pentru cei care au platit deja cei 14 lei ceruți inițial. Însă încă nu s-a anunțat nimic pe acest subiect.
„Și noi care am plătit deja, ce facem? De ce ni s-au încasat banii dacă se știa că nu va rămâne această sumă? Vrem banii înapoiȚ, ne spune o băimăreancă revoltată.
Apoi, în ședința de Consiliu Local de ieri s-a spus clar că factura pe luna decembrie emisă de cei de la Drusal nu va fi plătită întrucât în luna precedentă gunoaiele nu au fost ridicate (vă reamintiți că am stat cu gunoaiele în stradă câteva zile bune în ajun de Sărbători de Iarnă). De altfel acest subiect al deșeurilor a stârnit discuții aprinse și de această dată în ședința de ieri a Consiliului Local. Tot ieri, societatea Drusal a fost acuzată că nu și-a plătit acea redevență datorată municipiului Baia Mare. În cazul municipiului redevența ar fi undeva la 3 milioane de lei pe an. Presimt că acest subiect al gunoaielor din Baia Mare este departe de a fi epuizat. Și e doar începutul.
Dragoș HOJDA