Mănăstirea de la Moisei este una dintre cele mai cunoscute din Maramureș, alături de Rohia sau Săpânța Peri. Zi de sărbătoare în 2 februarie la Moisei, cu ocazia hramului de iarnă al mănăstirii din localitate. Miercuri, 2 februarie 2022, cu ocazia Întâmpinării Domnului, va avea loc Sfânta Liturghie cu ocazia hramului de iarnă al lăcașului de cult.
„Chiar dacă sunt vechi, mănăstirile noastre trebuie să fie misionare astăzi. Pentru că lumea are nevoie de lumina pe care le-o dă ele. Poporul suferă de nesiguranţă, de nelinişte sufletească şi are nevoie de călugări care, prin felul lor de a fi, prin curăţia sufletului, îl luminează. Trăim în această zonă într-o complexitate aparte şi într-o comuniune. Este un fel de Europă veche aici. Ardealul este o comunitate şi o comuniune în care vieţuiesc români, maghiari, catolici şi ortodocşi sau aderenţi ai unor culte şi secte neoprotestante.
În Maramureşul istoric, primul care exprimă această frăţietate este salutul. «Lăudăm pe Iisus», spune cel ce salută. Iar cel ce răspunde spune «Lăudat să fie în veci!». Sau «În veci, amin!». Acest salut, oarecum de provenienţă apuseană, a fost îndătinat de oameni pentru că este frumos. Au ei credinţa că atunci când nu se vor mai saluta astfel sfârşitul lumii e aproape!
Şi apelativul «mătuşă» sau «unchiaş» nu face altceva decât să dovedească gradul de rudenie spirituală dintre oamenii de aici.
Faptul că te adresezi cu aceste cuvinte unor bătrâni oarecare reflectă rudenia sufletească. Apropierea pentru a-L păstra în centru pe Hristos“, spune părintele stareţ Teofil Pop, pentru Centrul de Informare Turistică „Moisei turistic”.
FOTO Centrul de Informare Turistica „Moisei Turistic”/facebook
Dragoș HOJDA