- Publicitate -
Ad imageAd image

NOI ȘI NOI COMISII – Acum verificăm cum stăm cu fondurile europene în Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consilierilor locali le place să facă fel de fel de comisii. După ce s-a făcut o comisie care să verifice relațiile dintre Primăria Baia Mare și societatea Drusal, iată că la final de 2021, consilierii locali au decis să constituie încă o comisie și anume una specială de analiză și verificare a performanței proiectelor din fonduri europene și nerambursabile aflate în implementare cât și a cererilor de finanțare care urmează a fi depuse. Din comisie fac parte Cirț Mircea, Câmpan Mihaela, Pap Zsolt, Gavra Bogdănel și Buhan Horia.

Potrivit votului dat de aleșii locali,  comisia va trebui să elaboreze un cadru metodologic (o metodologie de lucru/ un instrument de lucru) privind evaluarea și monitorizarea PERFORMANTEI proiectelor, în scopul stabilirii unei metodologii comune pentru autorităţile responsabile de evaluarea proiectelor şi programelor, finanţate din surse publice şi/sau gestionate de autorităţi publice, să verifice stadiul implementării fiecărui proiect finanțat din fonduri europene, raportându-se la prevederile întregii documentații aferente proiectului, să analizeze cererile de finanțare ce urmează a fi depuse, să analizeze riscul financiar-economic pentru Municipiul Baia Mare pe care l-ar presupune neimplementare la timp a proiectelor sau să analizeze riscul financiar-economic pentru Municipiul Baia Mare pe care l-ar presupune renunțarea la proiect. Tot această comisie va putea face recomandări acolo unde se impune acest lucru.

„La lucrările Comisiei pot fi invitaţi persoane din aparatul de specialitate al Primarului, experţi, consultanţi, fără drept de vot şi fără plata vreunei remuneraţii. Perioada de desfăşurare a activității comisiei este de la data intrarii in vigoare a hotărârii până
în iunie 2022”, se arată în HCL-ul adoptat la finele anului trecut.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu